„M-a blocat arbitrul!”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Două gafe incredibile ale lui Fabianski, portarul lui Arsenal,
completate de o poziționare neinspirată, dacă nu suspectă, a
centralului Hansson la golul de 2-1 al lui Porto au consfințit
miercuri seara victoria gazdelor de pe „Dragao” în fața
londonezilor, în turul optimilor Ligii.

Faza care a precedat reușita decisivă a lui Porto a fost
una controversată. Campbell i-a pasat portarului Fabianski, care a
luat balonul în brațe în loc să-l degajeze, iar arbitrul a acordat
lovitură liberă pentru „dragoni” și i-a luat mingea
goalkeeper-ului, punând-o jos. Lovitura a fost executată
instantaneu, balonul a ajuns la Falcao, care a marcat pentru 2-1,
în timp ce Campbell nu a putut interveni asupra adversarilor pentru
că era blocat chiar de centralul Hansson!

Wenger:
„Nu înțeleg, poate nu sunt atât de inteligent”

„La prima fază am atins accidental mingea, care oricum ajungea
la Fabianski. Apoi, la lovitura liberă, arbitrul s-a pus în fața
mea și m-a împiedicat să intervin, le-a oferit un avantaj
adversarilor”, s-a plâns veteranul Campbell. Arsene Wenger,
managerul lui Arsenal, a trecut cu vederea gafele mari ale
portarului său, criticând și el arbitrajul: „Este incredibil cum
centralul a permis gazdelor să execute rapid lovitura liberă.
Arbitrul le-a dat balonul și le-a făcut cadou un gol adversarilor.
E greu de înțeles, dar poate nu sunt eu atât de inteligent”.

A validat
și hențul celebru al lui Thierry Henry

Centralul Martin Hansson, pompier de meserie, are un CV
„sănătos” în erori. Ultima ispravă a suedezului a fost în noiembrie
anul trecut, la meciul Franța – Irlanda din returul play-off-ului
pentru CM 2010, când a validat un gol al lui Gallas, precedat de un
henț clar al lui Henry. Reușita a trimis Franța în Africa de Sud
(după 1-0 în tur și 1-1 în retur). În 2008, același Hansson a
primit amenințări cu moartea după ce acordase lui Liverpool un
penalty din care „cormoranii” au egalat în prelungirile meciului
din Liga Campionilor cu Atletico Madrid, scor 1-1.

Dacă echipa mea primea un gol precum cel dat de noi, cred că
înnebuneam!

Jesualdo Ferreira, antrenor FC Porto

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cauza morții Andreei Cuciuc, fiica artistului Igor Cuciuc. Ce au descoperit medicii legiști la autopsie 😢
Cauza morții Andreei Cuciuc, fiica artistului Igor Cuciuc. Ce au descoperit medicii legiști la autopsie 😢
Ajax își schimbă sigla: cum arată cea nouă
Ajax își schimbă sigla: cum arată cea nouă
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea anului?
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea anului?
Ce decizie va lua UEFA în privința meciului România – Kosovo? FRF, răspunsuri ferme primite după abandonul kosovarilor
Ce decizie va lua UEFA în privința meciului România – Kosovo? FRF, răspunsuri ferme primite după abandonul kosovarilor
Kosovo a obţinut o victorie istorică, la o zi după scandalul din meciul cu România
Kosovo a obţinut o victorie istorică, la o zi după scandalul din meciul cu România
FOTO | Ultraşii albanezi şi-au dat în petec: au jignit România cu un mesaj agresiv, chiar înaintea meciului naţionalei
FOTO | Ultraşii albanezi şi-au dat în petec: au jignit România cu un mesaj agresiv, chiar înaintea meciului naţionalei
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Bahmuțeanu și Dumitru Dragomir, circ în direct. Și-au aruncat cuvinte grele: Ești misogin, prost și îngâmfat / Hai sictir, javră!
Bahmuțeanu și Dumitru Dragomir, circ în direct. Și-au aruncat cuvinte grele: Ești misogin, prost și îngâmfat / Hai sictir, javră!
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte bună…
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte…
Cu cât s-au scumpit apartamentele în ultimul an. Un oraș mult mai mic decât Bucureștiul conduce clasamentul
Cu cât s-au scumpit apartamentele în ultimul an. Un oraș mult mai mic decât Bucureștiul conduce clasamentul
Trăsătura SURPRINZĂTOARE pe care o au toți CÂINII inteligenți!
Trăsătura SURPRINZĂTOARE pe care o au toți CÂINII inteligenți!
16 săptămâni de iad! Transformarea unui celebru milionar, după ce a dat faliment, iar fosta soţie l-a acuzat că a luat banii fiicei lor!
16 săptămâni de iad! Transformarea unui celebru milionar, după ce a dat faliment, iar fosta soţie l-a acuzat că a…
Adevăratul motiv pentru care Silviu Prigoană s-a retras din masonerie. Ce înseamnă gradul 33, de fapt
Adevăratul motiv pentru care Silviu Prigoană s-a retras din masonerie. Ce înseamnă gradul 33, de fapt
Se schimbă cartea de identitate. Obligație la preschimbare buletin. Ai neapărat nevoie de procură
Se schimbă cartea de identitate. Obligație la preschimbare buletin. Ai neapărat nevoie de procură
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Presa germană: FDP voia să iasă din coaliţie cu două luni înainte de căderea Guvernului
Presa germană: FDP voia să iasă din coaliţie cu două luni înainte de căderea Guvernului
Ce indică scurgerile aflate sub mașină? Probleme mai puțin știute
Ce indică scurgerile aflate sub mașină? Probleme mai puțin știute
Culiță Sterp și Daniela Iliescu s-au căsătorit în secret. Tânăra este însărcinată pentru a doua oară. Primele imagini de la nuntă
Culiță Sterp și Daniela Iliescu s-au căsătorit în secret. Tânăra este însărcinată pentru a doua oară. Primele imagini de la…
×